În timp ce în limba engleză, cuvântul sacrificiu este mereu asociat cu a pierde ceva, a te lipsi de ceva, în limbile latină, gracă, ebraică, slavonă și în toate celelalte limbi străvechi termenul sacrificiu provine de la sacru - sensul fiind a sfinți ceva, nicidecum a pierde ceva sau a te lipsi de ceva.
Cu adevărat așa este, pentru că, atunci când îi oferim lui Dumnezeu viața noastră sau o altă ofrandă, acestea devin ale Lui, încetând să ne mai aparțină nouă, scutindu-ne astfel de lăcomie și posesivitate.
Tot ce-I oferim lui Dumnezeu se sfințește prin sfințenia Lui.
Atunci când vorbim despre sacrificiu, centrul de gravitate nu se deplasează spre pierdere sau irosire, ci spre ceea ce se întâmplă când aducem jertfa noastră. Spre pildă, când aducem la altar pâinea și vinul, jertfa perfectă și sfântă, ele sunt sfințite, nu irosite - pentru că nu poate fi vorba de irosire atunci când Îi aducem ceva lui Dumnezeu.
Tot ce avem este primit de la Dumnezeu, Care ne dăruiește mai mult decât putem noi rostui pentru noi înșine. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu, spunea Mântuitorul, și toate acestea se vor adăuga vouă - nu spunea ”și toate acestea se vor lua de la voi”.
Acesta este principiul jertfei, al sacrificiului, al sfințirii, al ofrandei: a dărui și a primi nu pentru a câștiga ceva în schimb, ci pentru a concretiza un act de iubire.”
”Dumnezeu și Omul” - Mitropolitul Antonie de Suroj
P.S.
În secțiunea NO COMMENT voi cita câteva
gânduri din cărțile pe care le-am citit, la care nu voi comenta deloc
datorită măreției și frumuseții lor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu